Marcela Fota nu-și revine după moartea soțului! „Singurul regret este că fizic nu e aici!”

 

De doi ani își plânge soțul, iar când vine începutul lui februarie depresia se adâncește pentru cântăreața de muzică populară.

 

Acum doi ani, imediat după Crăciun, soțul Marcelei Fota făcea infarct într-un Xerox din Craiova. În ciuda intervenției medicilor, bărbatul de 47 de ani nu a mai putut fi salvat. Chiar dacă a trecut o bună bucată de timp de când a rămas văduvă, solista nu poate trece peste tragedie. Cel care îi dă forță este fiul lor, David, cel pentru care luptă și își dedică întreaga viață.

 

În cadrul unui interviu acordat Antena Stars, Marcela Fota a recunoscut că este curtată insistent de numeroși bărbați. Deși toată lumea din jurul ei o încurajează să înceapă o nouă relație, Marcela Fota a mărturisit că nu se pune problema de acest pas în viitorul apropiat, singura ei grijă de acum fiind doar fericirea fiului ei.

 

„Asa cum l-am pierdut eu pe sotul meu, nu vad o relatie in viitorul apropiat. As fi nebună să spun că nu sunt abordată și că nu primesc mesaje, insă pentru mine nu contează asta în aceste momente. Eu am o responsabilitate foarte mare, și anume David, fiul meu, pentru care aș face orice", a declarat Marcela Fota la Antena Stars.

 

Artista a dezvăluit că ziua de 2 februarie o să fie întotdeauna una foarte încărcată emoțional pentru ea, asta fiindcă de-a lungul anilor, majoritatea evenimentelor frumoase au avut loc pe această dată. Părinții ei s-au căsătorit la începutul lui februarie, ea a fost cerută de soție la data de 2 februarie și tot atunci a făcut nunta.

 

"Este o zi destul de încărcată emoțional pentru mine, dar vrea să cred că sunt destul de ancorată la viața mea de acum. Încerc să îmi accept situația. Atât timp cât văd că David este bine și el a putut înțelege situația cu care ne confruntăm, trebuie să pot și eu", a declarat Marcela Fota. Despre relația cu soțul ei, aceasta a adăugat: „Noi ne-am mărturisit dragostea unul altuia, sunt un om care exprim tot ceea ce simt. Îl învățasem și pe el la fel. Singurul meu regret este că fizic nu e aici, să ne bucurăm împreună de tot ce am realizat și de băiatul nostru. Am avut o poveste de dragoste atât de satisfăcătoare și de plină încât poate Dumnezeu a zis că suntem prea plini de dragoste”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest