Mihai Bendeac i-a făcut o urare în stilul caracteristic Ilonei Brezoianu cu ocazia împlinirii a 32 de ani. Ce i-a transmis și ce cadou are de gând să-i cumpere, deși i-a făcut deja unul!
articolul continua dupa recomandari
Mihai Bendeac și Ilona Brezoianu se înțeleg excelent atât pe scenă, cât și în afara ei. Cei doi au cutreierat în ultima perioadă țara, în lung și-n lat cu spectacolul „Doi pe-o bancă”. Prietenia dintre cei doi actori este una foarte strânsă și ne putem da seama de acest lucru din limbajul pe care îl au unul față de altul. Mihai Bendeac este o persoană foarte vocală și activă în mediul online, motiv pentru care nu putea rata ocazia să îi transmită Ilonei un mesaj cu totul autentic de ziua ei
‘’E ziua ei. Am renunțat demult la glumele tampite despre profilul ei de pe publi24 si alte rahaturi imature. Acum o tratez ca pe o Regina (a OnlyFans-ului)… Te iubesc, fa! La mulți ani’’, a scris actorul pe contul lui de Instagram.
Actorul nu s-a limitat însă la o simplă postare pe contul de socializare, ci a realizat și un scurt video în Story, în care i-a promis partenerei de scenă două cadouri în următoarele 24 de ore: primul mai puțin palpabil, faptul că nu va fi alături de ea în weekend, iar cel de-al doilea: o pereche de adidași din mall-ul din Oradea.
„Astăzi este ziua Ilonei și m-am tot gândit ce urare să-i fac și tot gândindu-mă mi-am dat seama că dacă mă gândesc prea mult risc să îi fac ceva artificial. Te iubesc, fă, dă-te-n p**a mea. Ca și cadou de ziua ta, în primul rând, faptul că pentru următoarele 24 de ore nu o să mă vezi pentru că eu plec cu mașina la Oradea, tu o să vii luni cu avionul, a nu mă vedea pe mine de ziua ta reprezintă deja un cadou, dar pentru că ai niște frustrări din trecut la Oradea o să merg cu tine în mall să îi iau o pereche de adidași’’, a spus el pe Story.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc