Monica Bîrlădeanu se alătură echipei de vedete Antena Group. Duminica aceasta va fi al patrulea jurat iUmor, de la 20:00, la Antena 1

 

Monica Bîrlădeanu s-a alăturat echipei de vedete Antena Group. Prima apariţie a acesteia la Antena 1 va avea loc chiar duminica aceasta, în cea mai nouă ediţie de audiţii iUmor, unde actriţa va fi al patrulea jurat-surpriză al emisiunii. Aceasta este prima dintr-o serie de proiecte pe care Monica Bîrlădeanu le va avea la Antena 1.

O nouă zi de audiţii, o nouă surpriză de proporţii pentru Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, când Monica Bîrlădeanu le-a fost prezentată drept a patra jurată a ediției. Aplaudată îndelung la scenă deschisă atât de colegii de pupitru, cât și de public, Monica Bîrlădeanu s-a bucurat la maximum de postura de jurat iUmor: „Sunt show-uri pe care le urmăream sezon de sezon, iUmor fiind unul dintre ele, așa încât, în momentul în care a venit invitația de a mă așeza la masa juriului o ediție, am primit-o cu un mult entuziasm”, a declarat jurata-surpriză. Alături de cei trei bine-cunoscuți colegi, Monica Bîrlădeanu va nota prestaţiile concurenţilor şi va experimenta rolul de jurat, care va veni la pachet şi de această dată cu un roast de zile mari. Cea de-a cincea ediţie de audiţii iUmor va fi difuzată duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Surprizele nu se opresc aici. Apariţia în cadrul emisiunii iUmor este prima dintr-o serie de proiecte pe care actriţa le va avea la Antena 1: „Am primit cu multă bucurie oferta Antenei 1 de a mă alătura echipei lor și deja mă simt ca într-o mare familie. Lucrăm împreună și la alte proiecte fabuloase, pe care abia aștept să vi le împartășim în curând", a mai declarat Monica Bîrlădeanu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest