Motivul incredibil pentru care e invidioasă Kim Kardashian de România pe iubitul său: „Pur și simplu, mor de ciudă! De asta se certăm cel mai des”

 

Francisca Dulceanu a recunoscut într-un interviu la Antena Stars ce o intrigă cel mai tare la iubitul ei Bogdan.

 

Francisca Dulceanu, cea care a fost supranumită Kim Kardashian de România din cauza asemănării izbitoare cu vedeta de peste Ocean, este o femeie împlinită pe plan profesional, dar și pe cel sentimental. Ea trăiește o frumoasă poveste de viață împreună cu Bogdan, dar a recunoscut că uneori, în cuplu, mai apar și certuri. Declanșatorul micilor discuții dintre cei doi este unul incredibil: mâncarea, sau mai bine zis momentul în care mănâncă bărbatul!

 

Într-un interviu exclusiv pentru Antena Stars, partenerul de viață al vedetei a mărturisit că între ei există certuri din cauza faptului că Francisca nu mănâncă după ora 17.00. De asemenea, artista spune despre iubitul ei că vrea să îi facă în ciudă, mai ales pentru că nu se îngrașă, chiar dacă ia masa și pe timpul nopții.

 

„De la mâncare ne certăm cel mai mult. Francisca nu mănâncă după ora 17.00 și eu dacă mănânc seara la 10 îmi zice că îi fac în ciudă”, a mărturisit partenerul de viață al vedetei, în cadrul emisiunii Star Magazin.

 

Francisca a reușit să slăbească în ultimul an mai bine de 20 de kilograme și are acum o siluetă de invidiat. Dar nu a reușit acest lucru fără eforturi, fapt din cauza căruia este oarecum invidioasă pe partenerul ei de viață dacă acesta mănâncă noaptea. Cei doi trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din showbiz-ul românesc și se pot lăuda cu o relație pe care alții ar putea fi invidioși, dar cu toate astea, și între ei mai există unele dispute, că certuri e prea mult spus.

 

„Mănânc după ora 17.00, dar mai rar, am și eu un stil de viață sănătos pe care îl țin, dar când îl văd că mănâncă noaptea mor de ciudă, că nu se îngrașă”, a spus Francisca.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest