Celebra artistă e mândră de băiatul său de 28 de ani, în special pentru că acesta a pornit pe drumul său.
articolul continua dupa recomandari
În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Stars, directoarea Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, îndrăgita interpretă Niculina Stoican a atins un subiect mai degrabă personal, relația pe care o are cu fiul ei Vlad, ajuns la 28 de ani. Celebra cântăreață de muzică populară s-a arătat mândră de singurul ei copil, în special pentru faptul că acesta a reușit să se descurce singur în viață, fiind independent de părinții săi. Niculina Stoican recunoaște însă că pentru ea, ca pentru orice altă mamă, copilul ei reprezintă centrul universului.
„Băiatul meu are 28 de ani. El își vede de drumul și de viața lui. Am reușit prin educația pe care i-am dat-o să dau societății și țării un om de nădejde, un om care își vede de viața lui, care nu este dependent de mine, care poate să facă bine în jur. Asta mi-am dorit foarte tare, ca el să aibă un echilibru, să fie frumos la minte și la trup. (...) Vlad este amprenta noastră. pentru noi, din momentul în care s-a născut Vlad, multe schimbări au fost. Pentru noi a fost definiția vieții noastre. Totul s-a învârtit în jurul lui”, a spus Niculina Stoican într-un interviu pentru Antena Stars.
Ca în orice relație mamă – fiu, și în cea dintre Niculina și Vlad Stoian ar fi putut fi și momente tensionate. Cântăreața spune însă că se află pe aceeași undă cu fiul ei în ceea ce privește principiile, gândirea, modul în care privește viața. În plus, l-a determinat pe acesta să fie extrem de realist, să nu considere că visele pot deveni realitate peste noapte.
„În general, noi nu am avut niciodată discrepanțe în gândire. Am învățat să ținem cont unii de ceilalți, să ne prețuim, să vedem ce dorințe avem, ce se poate face și ce nu se poate face, pentru că nu tot ce visăm noaptea putem să realizăm ziua sau cel puțin în viața mea nu s-a întâmplat așa”, a spus artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc