articolul continua dupa recomandari
Oana Lis, într-un interviu exclusiv acordat Spynews.ro, a dezvăluit că a fost infectată pentru a doua oară cu COVID-19, iar simptomele au fost mult mai grave față de prima infectare. Vedeta a chemat de urgență o salvare la domiciliul său, deoarece nu se simțea bine. După investigații medicale, a primit rezultatul pozitiv pentru COVID-19, confirmând astfel a doua infectare cu acest virus. Oana Lis a împărtășit că a fost îngrijorată să nu îi transmită virusul și soțului său, Viorel Lis, având în vedere că acesta are deja probleme de sănătate. Cei doi au dormit separat și au luat măsuri pentru a evita contactul, încercând să protejeze unul pe celălalt.
Oana Lis a declarat: "Acum am mai rămas cu puțină tuse, dar am fost șocată că nu credeam că mai există COVID. Am chemat salvarea că îmi era rău, m-am testat și mi-au zis că am COVID, cea mai mare frică era să nu-i dau și lui Viorel. Fusesem la o petrecere, cred că de acolo am luat, era multă lume. Mi-a fost frică să nu-i dau și lui Viorel, am dormit în camere separate o săptămână. Au fost destul de multe simptome, am fost și la spital, acum sunt ok. Mi se pare că am avut simptome mai grave decât data trecută, nici gust, miros n-am avut. La spital n-am stat internată, am fost așa pe zi."
Ea a mai adăugat că a avut un șoc atunci când i s-a spus că are COVID, deoarece nici nu credea că virusul mai există după încheierea pandemiei. Oana Lis s-a descurcat greu pentru a nu-l infecta pe soțul său, purtând în permanență mască în perioada în care a stat izolată în locuință. "A fost foarte complicat, că noi suntem obișnuiți să stăm împreună, i-am dat mâncare cu mască. A fost un șoc pentru mine, când mi-au zis că am COVID am început să înjur (râde). Nu mi-a venit să cred. La spital chiar era foarte multă lume acolo. A fost un șoc pentru mine", a mai spus Oana Lis.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc