Influencerița a făcut o serie de dezvăluiri la mai bine de două săptămâni de la moartea Mioarei Roman.
articolul continua dupa recomandari
Oana Roman este una dintre cele mai apreciate vedete în mediul online și asta pentru că dă dovadă de foarte multă sinceritate, spunând de cele mai multe ori tot ce are pe suflet. Influencerița și-a luat prin surprindere fanii, printr-o mărturisire făcută pe Instagram.
„Acum vreau să vorbesc despre un subiect foarte serios și foarte sensibil în același timp. M-am gândit foarte mult zilele astea dacă e cazul să dezbat acest subiect. Pentru memoria mamei mele trebue să lămuresc niște lucruri, fără a intra în polemică sau controversă cu cineva, doar încerc să lămuresc ceva. Mama sigur și-ar fi dorit. Mama sigur e foarte deranjată de acolo de unde e de anumite lucuri și de anumite cuvinte care s-au folosit în toată perioada asta în legătură cu ea.
Spun aceste lucruri pentru că sunt sigură că ceea ce povestesc eu astăzi va fi preluat. Consider că trebuie să se știe astfel încât să se înceteze cu speculațiile, cu datul cu părerea din partea unor oameni care habar nu au ce vorbesc. S-au trezit vorbind, apărând la televizor și bătând câmpii.”, a spus Oana Roman, pe pagina sa de Instagram.
Vedeta a mai precizat: „De când eram foarte tânără, aveam cred 14-15 ani, mama a încercat să îmi explice și să mă lămurească ce însemană opinia publică în România. Mi-a explicat că o să îmi fie greu să mă adaptez la o societate care este înapoiată. M-am lovit de aceste lucruri toată viața, chiar și astăzi când ea a plecat.”
Oana Roman a subliniat că a dus-o pe mama ei la un centru pentru persoane vârstice când nu mai avea altă variantă, după ce în prealabil vânduse una dintre case pentru a se putea muta împreună cu Mioara Roman. „După cum mulți știți, din momentul în care starea de sănătate a mamei mele a început să se degradeze, eu am făcut un efort și am vândut casa în care stăteam și am cumpărat altă casă, astfel ca mama să stea împreună cu noi. Timp de doi ani și ceva, mama a stat cu noi în casă. Noi de ea, ea, Isa și doamna care ne ajută în casă, până în momentul în care nu s-a mai putut. Afecțiunile pe care le avea începuseră să se agraveze. Avea nevoie de sprijin, nevoie și ajutor specializat, nu se putea face acasă. Acest lucru s-a întâmplat undeva prin 2021, spre sfârșit. În urma investigațiilor, toți doctorii au spus că necesită îngrijiri de specialitate. A început să meargă într-un centru de îngrijiri specializate pentru vârstnici. Apoi, a fost din ce în ce mai greu să o aducem acasă. În anul 2022 am ales cel mai bun centru.”, a povestit Oana Roman
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc