Cheful a dezvăluit că băiatul lui, Andreas, nu a mâncat niciodată ceva dulce, având intoleranță la fructoză și gluten.
articolul continua dupa recomandari
În contextul în care una dintre concurentele de la Chefi la Cuțite, Adina Chițu a povestit în cadrul emisiunii că a fost diagnosticată în urmă cu patru ani cu o formă severă de lupus și din acest motiv nu poate mânca dulciuri, chef Zaharia a dezvăluit care este una dintre cele mai mari probleme ale sale. Băiatul lui, Andreas, care are 17 ani, nu a mâncat niciodată dulce și nici nu a băut vreodată suc. Asta pentru că are intoleranță la fructoză și gluten.
„Băiatul meu nu are voie să mănânce fructoză, zahăr, gluten. Eu știu ce înseamnă. Este altceva, dar știu ce înseamnă. El nu a băut un suc în viața lui. Nu a mâncat o bomboană sau ceva dulce în viața lui. Când era mic, el nu putea să spună că nu vorbea, dar vomita și i se făcea rău și noi nu știam de la ce. Cel mai greu moment din viața mea... momentul acela când băiatul meu a ajuns la spital cu insuficiență hepato-renală și eu eram pe val, lucram la președinție și nimeni nu putea să mă ajute și doctorii fugeau de mine. Am dormit împreună cu soția mea într-o mașină, în curtea spitalului, până când și-a revenit”, a povestit Orlando Zaharia, la Chefi la cuțite.
Orlando Zaharia a mai precizat: „De mic, băiatul meu a avut o problemă pe care o are și acum. Este intolerant la fructoză și la gluten. Noi nu știam și când, ca orice mamă, începi diversificarea și îi dai tot felul de alimente (...) La un moment dat, a căzut într-o perioadă de totală somnolență (...) I-am făcut și biopsie hepatică, am umblat foarte mult ca să descoperim toate lucrurile astea... doi ani și jumătate. Era un drăgălaș foarte puternic, care reținuse foarte multă apă. Este o amintire pe care nu ai cum să o uiți”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc