Pasiunea pentru porumbei i-a adus lui Mihai Andrei trei cuțite: ”A început ca o dambla”

 

Jurații nu și-au dat seama de la început ce au mâncat, confundând preparatul gătit de concurent.

 

Mihai Andrei are 38 de ani, este medic veterinar, și este pasionat de porumbei. Are câteva sute, iar din când în când mai gătește unul dintre ei. Spune că e pasionat de bucătărie, dar nu gătește cu măsuri, astfel încât niciodată preparatele sale nu au același gust.

 

„Am emoții, pentru că preparatul pe care l-am ales consider că e mai sus decât unde sunt eu în bucătărie. Porumbel cu piure de țelină și sfeclă roșie și bineînțeles un sos roșu. Teoretic, ar trebui să îmi iasă. Practic, vom vedea. Nu știu. Îmi place să gătesc, dar niciodată nu gătesc la fel, în sensul că nu gătesc cu cântar, nu gătesc cu măsură. Sunt un bucătar pasionat, dar nu sunt un bucătar care să gătească de două ori același lucru și să îi iasă la fel. Ce ar fi să trec în etapa următoare....ar fi o provocare senzațională și cred că m-aș descurca foarte bine. Sunt foarte mulțumit de preparat”, a spus Mihai Andrei, la Chefi la cuțite


Concurentul a primit 3 cuțite de la jurați, care au crezut inițial că degustă prepeliță și nu porumbel. Mihai Andrei a spus și cum a început hobby-ul său pentru înaripate: „Totul a plecat de la a avea ceva ce nu are nimeni. A început, efectiv, ca o dambla, dacă pot să spun așa (...) Țin minte că m-am suit în tren și am plecat la Viena. Am studiat problema și am zis că fac pasul și m-am întors cu patru porumbei”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest