Actrița a avut o criză și a izbucnit în lacrimi, nemulțumită de sarcinile pe care le-a avut în cadrul emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea.
articolul continua dupa recomandari
Radu Bucălae, Ilona Brezoianu, Nicolai Tand, Rikito Watanabe, Capet și Sonny Medini au fost cei care au acceptat provocarea lui nea Marin și au participat la emisiunea Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea. Socoteala unora dintre vedete, care apreciau că se vor relaxa, nu s-a potrivit deloc, întrucât au primit o grămadă de sarcini de la nea Mărin. Ilona Brezoianu s-a arătat deranjată și a izbucnit în lacrimi.
„O să fie foarte aglomerat pentru că toată lumea merge spre Vamă. Nu mai am chef să stau pe drumuri! Am început să plâng de nervi. Voiam și eu să mă spăl pe cap înainte de spectacol. O să stăm pe aici 7 ore, o să ne aducă să ne spălăm 10 minute și după dansezi(...) M-am umplut de nervi pentru că nu mai aveam chef de niciun drum, de nimic. Se acumulase oboseala, eram nedormită.”, a spus Ilona Brezoianu.
Degeaba a încercat Capet să o calmeze, chiar făcându-i un masaj. „Nu mai am putere să mă distrez! Am cedat la modul cel mai serios. Emisiunea asta s-a transformat ușor, ușor în America Express. În soare, în căldură, la Neptun, du-te 700 de ore pe drum, întoarce-te! (...) Până la urmă m-am calmat, Capet a fost alături de mine și îi mulțumesc pentru că a încercat să mă calmeze și să mă liniștească”, a mai spus Ilona Brezoianu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc