Premiera Power Couple România – La bine și la greu se apropie cu pași repezi! Cele 9 perechi de vedete care vor participa!

 
+10 click pentru
galerie

Power Couple România – La bine și la greu, competiția fenomen a cuplurilor prezentată de Dani Oțil, începe din 5 februarie la Antena 1. Emisiunea va fi difuzată luni, marți și miercuri, de la 20:30. 9 relații celebre, 6 săptămâni de concurs, 18 probe spectaculoase și un premiu ce poate ajunge la 50.000 de euro – aceastea sunt coordonatele show-ului fenomen care redefinește relația de cuplu la Antena 1.

Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, soții Gabriela și Cristi Iacob, Lino Golden și logodnica lui, Delia, CRBL și soția lui, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu sunt cele 9 perechi care vor trece prin situații incredibile în cea mai incitantă competiție a cuplurilor.

 

De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri, la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, mixul uimitor de probe va purta cuplurile printr-un roller coaster al celor mai intense trăiri. Perechile se vor lupta pentru primul trofeu Power Couple România confruntându-se cu seturi de câte trei provocări: proba pentru femei, cea pentru bărbați și proba decisivă – de cuplu. Înainte de fiecare probă, unul dintre partenerii relației va investi o sumă de bani în capacitatea celuilalt de a reuși. Dacă partenerul duce proba la bun sfârșit, cei doi câștigă suma de bani pusă în joc. Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiți, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale și cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi. Eliminarea se va face în urma voturilor celorlalte cupluri, echipa care pleacă pierzând toți banii strânși până în acel moment. De cealaltă parte, perechile rămase în competiție își păstrează sumele acumulate de la o etapă la alta. Astfel, la finalul show-ului, în funcție de investițiile făcute și parcursul avut la probe, cuplul câștigător, care va fi desemnat primul Power Couple din România, poate obține premiul cel mare de până la 50.000 de euro. Cea mai incitantă competiție a cuplurilor, prezentată de Dani Oțil, aduce din 5 februarie la Antena 1 experiența unică trăită de 9 perechi de vedete, față-n față cu cele mai surprinzătoare încercări!


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest