Puya și Melinda, momente tensionate la America Express!

 

Stresul și-a pus amprenta asupra celor doi parteneri, iar în cele din urmă cântărețul a izbucnit pe Drumul Aurului.

 

Goana concurenților de pe Drumul Aurului a dus în ediția de aseară la o serie de tensiuni în interiorul unora dintre perechi. Așa au stat lucrurile și la echipa formată din Puya și soția lui Melinda. Nervii erau întinși la maximum, iar în cele din urmă au cedat. Rapper-ul a fost cel care a izbucnit și asta după ce soția lui a țipat la el.

 

Pentru a trece de una dintre probe, concurenții trebuiau să convingă o localnică să-și facă poză cu ei. Melinda a insistat foarte tare pe lângă niște femei, aflat într-o piață. Dar s-a lovit de refuzul acestora. Disperat că pierd timp, Puya i-a cerut soției sale să nu mai insiste, văzând că localnicele nu acționează în niciun fel. Numai că atunci când i-a spus să renunțe pentru ca ea nu va acepta, Melinda a ridicat tonul și a strigat, moment în care Puya și-a pierdut firea și a izbucnit în nervi, spunându-i să înceteze.

 

”Te rog frumos să te calmezi și să nu mai țipi la mine, pentru că după aceea o să mă opresc din făcut orice.”, i-a spus Puya soției sale la America Express.

 

Nu este prima oară când cei doi se ceartă la Amerca Express. Au mai avut momente când tensiunea a fost la cote maxime în prima ediție, atunci când s-au lovit de o mulțime de refuzuri din partea șoferilor atunci când făceau autostopul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest