Radu Vâlcan a contactat virusul de la soția lui Adela Popescu, cea care a fost confirmată cu Covid 19 în urmă cu două săptămâni. Într-un filmuleț postat pe InstaStory, Radu Vâlcan spune că a făcut o formă ușoară a bolii, iar unul dintre motive poate fi faptul că este complet vaccinat.
articolul continua dupa recomandari
„Așa arată doi oameni din trei, de la noi de aici din casă, care au luat acest virus. Ne simțim bine, totul e bine. Eu sunt și vaccinat. Poate acesta este motivul pentru care am făcut o formă ușoară, poate coincidență, nu, habar n-am.”, a spus Radu Vâlcan pe InstaStory.
În cadrul unei emisiuni TV, Adela Popescu a precizat că ea a fost cea care le-a dat virusul celor doi oameni dragi din viața ei. „Nu știu dacă v-am zis, dar și Radu s-a îmbolnăvit de la mine. Și am tras așa o sperietură, dar acum suntem bine toți. De două zile suntem bine toți, de aia mi-a revenit și culoarea în obraji”, a declarat Adela Popescu
Botezul fiului Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan a fost anulat, după ce prezentatoarea TV s-a infectat cu COVID-1. Adela Popescu și Radu Vâlcan ar fi trebuit să-l creștineze pe mezinul familiei pe 10 septembrie, însă au fost nevoiți să anuleze botezul din cauza faptului că prezentatoarea TV a fost infectată cu noul coronavirus, astfel că vedeta a fost nevoită să stea în carantină. ”Pentru că astăzi trebuia să-l botezăm, dar am anulat din cauza îmbolnăvirii mele, Ivona ne-a trimis asta”, a scris Adela Popescu, acum două săptămâni.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc