Rawi Srouji și bunica Cristina au făcut spectacol în sezonul 9 de la Chefi la Cuțite. Ce mesaj a postat bărbatul după moartea femeii de 88 de ani.
articolul continua dupa recomandari
De Ziua Unirii, bunica Cristina de la Chefi la Cuțite a murit. Rawi Srouji a fost devastat de dispariția femeii cu care a făcut senzație la show-ul culinar, dar și în videoclipurile postate pe cunoscuta rețea de socializare TikTok.
„Cristina mea dragă: bunică, mamă, prietenă și mai mult. Cel mai frumos suflet, cea mai blândă persoană, cea mai buna inimă. Rămâi mereu în inima mea cu toate detaliile, cu toate momentele și cu fiecare poză. Nu îmi vine să cred că acest capitol se termină aici. Oare e gata? Nu mai facem încă o poza? Nu mai facem tiktok? Sau nu mai mergem în piața și la biserică și la farmacie? Clujul nu va mai fi la fel. Centrul va fi fără culori și mancarea nu va mai avea gust”, este o parte din mesajul postat de Rawi Srouji.
Cei doi au colaborat timp de 6 ani. „În cei 6 ani de zile, ai fost acolo pentru mine, m-ai ajutat să mă dezvolt, m-ai învățat să fiu puternic, m-ai primit acasă în momentele mele grele. Ai sărbătorit realizarile mele cu cea mai sinceră bucurie și te-ai întristat pentru suferința mea ca nimeni. O să-mi fie dor de conversațiile noastre, de sfaturile tale, de ochii tăi și de toate detaliile tale. Ai fost și vei rămâne mereu familia mea. Te voi iubi până la sfârșitul lumii”, a mai spus tânărul, pe Instagram
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc