Răzvan de la Pitești, operație complicată. Ce a pățit artistul

 

Răzvan de la Pitești a trecut printr-o operație complicată și a fost nevoită să renunțe la plecare în Spania, unde avea un eveniment.

Artistul a avut stări de greață, amețeli și stări de vomă, astfel că a decis să fie văzut de un medic. Răzvan de la Pitești știa că are probleme cu fierea, însă, nu a crezut că este ceva atât de grav. În momentul în care a ajuns la spital i s-a spus că trebuie să fie operat de urgență, altfel, pietrele vor ajunge în pancreas și vor duce la alte probleme pentru cântăreț.

El a spus la Antena Stars că viața artiștilor este mereu agitată, astfel că problemele de sănătatea pot să apară mereu din lipsă de odihnă sau hrană sănătoasă. Lui Răzvan de la Pitești i s-a scos fierea în timpul intervenției și a avut nevoie de o lună recuperare.

”Trebuia să plec în Spania. M-am simțit foarte rău, amețeli, stări de vomă, eu știam că am ceva probleme cu fierea, dar nu m-am gândit așa grav. Când am mers la control mi-au spus că dacă nu mă operez, pietrele se pot duce în pancreas și dau de probleme și mai mari. Am ales să mă operez. Noi avem o viață agitată. Pe drumuri mereu, mâncare nesănătoasă, ore puține de somn. Anul trecut a fost o perioadă complicată, mai ales că a fost după pandemie”, a spus Răzvan de la Pitești la Antena Stars.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest