Reacția lui Puya după ce a fost depistat sub influența drogurilor în trafic: „Acum fac reclamă la Poliția Română”

 

Rapper-ul s-a descărcat în fața fanilor. Ce mesaj le-a transmis acestora, la câteva zile după ce pe numele lui s-a făcut dosar penal.

 

La data de 27 aprilie, cunoscutul Puya a fost oprit în trafic, la un control de rutină, și depistat pozitiv cu droguri. La 1 mai a urcat pe scenă și s-a confesat în fața fanilor care au venit să-i asculte melodiile. În cadrul unui festival ce a avut loc la malul mării, rapper-ul a simțit nevoia să se justifice în fața fanilor cu privire la subiectul care a ținut primele pagini ale ziarelor în ultimele zile. El a precizat că nu vrea să discute mult despre asta, dar mai în glumă, mai în serios susține că mai nou face reclamă la Poliția Română.

 

„Măi fraților, m-ați văzut la televizor, ați văzut că dau bine, dau frumos zilele astea. Nu mai fac reclamă la chipsuri, fac reclamă la Poliția Română mai nou, să stiți. Nu vreau să discut despre asta, adevărul se știe mai încolo”, a spus el pe scenă.

 

El a mai precizat că fanii sunt cei care îl vor ajuta să treacă peste momentele dificile: ”Ideea e că înainte să vin încoace eram super supărat, nu eram în depresie, că nu am timp de asta, dar eram super supărat că s-au spus multe despre mine și nu aveam cum să ripostez. Când am ajuns aici am văzut o grămadă de lume care a venit, m-a susținut, a făcut poze cu mine, m-a încurajat. Vă jur că mi-a trecut, nu mai am nicio treabă”.

 

În urma faptului că a fost depistat sub influența drogurilor la volan, pe numele lui Puya a fost deschis dosar penal, iar el va fi dat în judecată, riscând să i se suspende permisul și să nu mai poată da examenul de conducere în următorii doi ani.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest