Robert, dezvăluiri despre relația cu Bianca: „Mi-a dat și peste față cu palma”

 

Concurentul de la Insula Iubirii susține că a fost bătut de partenera cu care a venit în Thailanda.

Robert este unul dintre concurenții care au căzut deja în ispită la Insula Iubirii. Larisa Mârtan a reușit să-l ademenească și să-l cucerească pe bărbat, care i-a făcut o serie de dezvăluiri. Astfel, concurentul a recunoscut că se întâlnea cu o fostă parteneră atunci când era cu Bianca, susținând că respectiva îl liniștea.

„Ea (n.r. fosta iubită) mă liniștea. De exemplu, dacă eu mă duceam la iubita mea și începeam să o calmez, aveam altercații foarte mari, în sensul în care la un moment dat chiar a început să mă lovească. De asta plecam de acasă, ca să nu mai aibă reacții din acestea (...) Crede că nu poate să fie vindecată de mine și se lasă vindecată de altcineva. Asta ce înseamnă?”, a mărturisit Robert.

Totodată, el a mai dezvăluit că nu a fost o singură palmă primită de la Bianca: „Ea m-a bătut de câteva ori pe mine. Nu (n.r. nu a ripostat). M-a bătut și mi-a dat și peste față cu palma, peste urechi. Eu nu aș putea să dau în femeia pe care o iubesc. Că ea putea să dea în mine, știa că eu nu ripostez, putea să îmi facă orice”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest