Romică Țociu, după ce și-a asigurat biletul pentru Ecuador: „Unde e ficatul, unde e inima…”

 

Cătălin și Romică Țociu sunt cea de-a doua echipă care este sigură că va continua pe Drumul Soarelui și în Ecuador.

 

Cătălin și Romică Țociu au ajuns primii la Irina Fodor și s-au calificat astfel pentru cea de-a doua etapă din America Express, care se va desfășura în Ecuador. Comediantului nu i-a venit să creadă de performanța obținută și i-au dat lacrimile de fericire.

 

„Mi-am adus aminte că am mai pierdut o imunitate la cinci minute, pentru că am avut cinci minute penalizare pentru fiecare obiect pe care nu îl aveam. America Express este cea mai tare experiență pe care o poate trăi un om într-o viață. N-am crezut niciodată că la vârsta mea o să mai am puterea să faci lucruri aproape de imposibil. Extraordinar cum se descurcă Cătălin. Îl iubesc. Nu am văzut niciodată să își dorească atât de mult să intrăm într-o cursă contracronometru, unde să nu mai știm unde e ficatul, unde e inima”, a spus Romică Țociu, la America Express

 

Comediantul și-a lăudat băiatul: „Mi-au dispărut toate durerile de pe pământ. Sunt foarte mândru de Cătălin. Nu m-am gândit niciodată că poate fi atât de puternic și sunt liniștit de acum încolo că cei doi nepoți ai mei au un tată atât de puternic și iubitor, lucru care nu te face să te gândești decât că ai reușit să îți învingi toate temerile, că provocările prin care ai trecut nu te-ai fi gândit vreodată că poți trece sunt duse la bun sfârșit”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest