Roxana Nemeș se înțelege perfect cu soțul ei Călin Hagima și este decisă să facă următorul pas pentru lărgirea familiei.
articolul continua dupa recomandari
Cântăreața iubește și se simte iubită alături de omul de afaceri Călin Hagima, cu care formează un cuplu de peste 6 ani, dar și-a oficializat relația abia acum câteva luni, când cei doi au avut cununia civilă. Acum, Roxana Nemeș este pregătită pentru următorul pas în căsnicie: acela de a face copii. Artista își dorește foarte tare să fie o mămică tânără pentru a avea o relație bazată pe încredere și prietenie cu copiii ei.
„Noi muncim de mult timp în sensul ăsta. Nu mai am răbdare, vreau să fiu mamă tânără, să fiu prietenă cu copilul meu. E momentul perfect pentru asta. Ne dorim foarte mult să devenim părinţi'', a spus Roxana Nemeș.
Roxana Nemeș se poate declara o femeie împlinită, asta deoarece are o carieră de succes și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei. Cei doi îndrăgostiți muncesc la fel de mult, iar cântăreața a mărturisit că îi place să fie o femeie independentă.
„Munceşte foarte mult şi o face de când era copil. Este foarte ambiţios şi serios în munca lui. Şi este normal să evoluezi. Eu am învăţat foarte multe lucruri de la el. Evoluţia mea i-o datorez şi lui. Noi pe lângă faptul că ne iubim suntem şi foarte buni prieteni şi facem şi o echipă foarte bună. Mereu mi-am dorit un bărbat pe care să mă pot baza şi cu care să pot face o echipă, chiar dacă suntem în domenii diferite. În plus, îmi place că-i mai matur decât mine. Sunt 11 ani între noi, nu extrem de mulţi. Şi între bunicul meu şi bunica au fost nişte ani diferenţă şi s-au iubit până-n ultima clipă. Îmi plac oamenii maturi cu care am ce vorbi. E un om care mă face să zâmbesc când sunt supărată, mă face să râd, are simţul umorului. Lucrurile astea contează foarte mult”, spune Roxana Nemeș, potrivit OK.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc