Sorin Bontea și-a folosit degeaba amuleta! Rezultat surprinzător la battle!

 

Proba de battle s-a încheiat fără învingători, așa că toate cele trei echipe și-au trimis reprezentanți la duel.

 

Sorin Bontea a făcut cele mai mari eforturi pentru a se impune la battle-ul de la finalul weekend-ului, folosindu-și una dintre amulete. Grație acesteia, Rikito Watanabe a gătit alături de membrii echipei sale, însă acest fapt nu i-a adus victoria. Și asta pentru că echipa portocalie a lui Bontea a încheiat la egalitate cu cea magenta, condusă de Florin Dumitrescu, fiecare având 5 farfurii. Cătălin Scărlătescu nu a avut emoții foarte mari, echipa turcoaz obținând o singură farfurie.

 

Drept urmare, toate echipele vor avea reprezentanți la duel, și fiecare chef va tremura de teamă să nu-și piardă oamenii. Sorin Bontea a considerat că ar fi trebuit să câștige lejer battle-ul, însă, în cele din urmă și-a trimis trei echipieri la duel.

 

„Echipa mea merita să câștige astăzi (...) După mine, astăzi trebuia să câștigăm, dar ce știu eu despre mâncare, frate? Mihaela și Mariposa au intrat la duel. Îmi place de ele senzațional de mult. Dar îmi gătiți bine, fetelor? Habibi, gătești bine? Habibi, știu că ești pregătit”, a spus Sorin Bontea, după ce a aflat că va trebui să își trimită concurenții la duel.

 

Florin Dumitrescu și-a încurajat concurenții pe care i-a trimis în focurile duelului, dorindu-și ca toți trei să revină în bucătărie. „Am mai fost o dată în situația asta și zic că trimit artileria grea. În momentul ăla, ei trei s-au dus singuri în față și am zis că asta înseamnă să ai o echipă de oameni deștepți (...) Să gătiți mișto, să vă întoarceți”, a spus Florin Dumitrescu


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest