A excelat în bucătăria Chefi la Cuțite sub îndrumarea lui Cătălin Scărlătescu, iar în viața personală are realizări și mai mari, care vin una după alta.
articolul continua dupa recomandari
Ștefan Nistor s-a remarcat în bucătăria Chefi la Cuțite, acolo unde sub îndrumarea lui Cătălin Scărlătescu, căci din echipa lui a făcut parte, și-a arătat talentul în arta gastronomică, în cadrul sezonului 11 al emisiunii concurs. Fostul concurent are însă realizări nu doar în plan profesional, ci și în cel personal. La finalul verii el și-a anunțat căsătoria cu iubita Sabrina.
„Acum 2 săptămâni am trăit cea mai frumoasă și importantă zi din viața noastră. A fost ziua în care Dumnezeu ne-a binecuvantat și am devenit soț și soție. Am așteptat de foarte mult timp momentul asta, știam ca ziua aceea ne va uni și mai mult și vom deveni cu adevărat un întreg. Te iubesc și îți mulțumesc că am reușit împreună să facem ziua de 19 august una frumoasă care să rămână în amintirile tuturor celor care ne-au fost alături”, au scris Ștefan Nistor și iubita lui, Sabina, pe Instagram.
Însă vestea cea mare a dat-o zilele trecute: va deveni tată în scurt timp! „Anul acesta în viața noastră s-au întâmplat și se vor întâmpla multe lucruri frumoase, lucruri pe care ni le-am dorit din toată inima atat pe plan personal cât și în viața de cuplu. Așa ca vrem să vă anunțăm (împreuna cu Luna, desigur) ca în viața noastră va apărea un bebe, creat din multă iubire și dorință”, au scris cei doi, pe Instagram, atunci când au anunțat că vor deveni părinți pentru prima data.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc