Surorile lui Petrică Mâțu Stoian cer dreptate: „Au fost nereguli. A murit cu zile!”

 

Într-o intervenție la Acces Direct, răpuse de durere, surorile regretatului cântăreț cer să se facă dreptate. Ele vor participa la audieri la Inspectoratul de poliție.

 

Sfâșiate de o durere fără margini, surorile lui Petrică Mâțu Stoian nu pot accepta că moartea fratelui lor nu putea să fie evitată. Deși spun că nu vor să facă acuzații directe, femeile susțin că artistul s-a simțit foarte bine până să se ducă la clinica privată unde a beneficiat de terapie hiperbară

 

„Credem că a murit cu zile, pentru că el a venit pe picioare, a condus de la Craiova până la Reșița, de la Reșița până la Sasca, unde au ei clinica, și după a doua zi, până seara, să moară?! Cum poate să fie așa. Eu nu cred că se întâmplă asta așa. Eu am convingerea asta că ceva a fost în neregulă acolo, dar nu știu ce. Eu nu acuz pe nimeni, dar ancheta va desluși această poveste tragică”, a spus una dintre surorile lui Petrică Mâțu Stoian la Acces Direct.

 

Sora regretatului Petrică Mâțu Stoian a povestit starea în care și-a văzut fratele pentru ultima dată, în viață. Aceasta consideră că interpretul a suferit un atac de panică înainte să fie dus la secția de Terapie Intensivă: „În momentul în care s-a ridicat puțin, acoolo s-a învârtit în pat, i-a scăzut brusc tensiunea, s-au alarmat medicii. Noi am ieșit afară, că eram acolo cu el. Și mă gândesc că a fost un atac de panică, nu știu ce a fost. (...) Au venit mai mulți medici, i-au pus o mască de oxigen, el n-a suportat-o și atunci au hotărât să-l ducă la Terapie Intensivă”.

 

Din primele rezultate ale necropsiei făcute lui Petrică Mîțu Stoian reiese faptul că artistul a murit în urma unui stop cardiorespirator provocat de mai multe afecțiuni. Rezultatele confirmă suspiciunile medicilor de la Spitalul Județean din Reșita. Decesul artistului Petrică Mîţu Stoian a survenit în urma unui stop cardiorespirator provocat de mai multe afecțiuni precum: regurgitare mitrală severă reumatismală, stenoză mitrală reumatismală, obezitate de grad I, insuficiență cardiacă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest