articolul continua dupa recomandari
Theo Rose, în vârstă de 25 de ani, a postat pe contul de Instagram un mesaj în care vorbește despre problemele sale cu anxietatea. Artista le-a împărtășit fanilor care sunt stările și cum își controlează starea.
„La mine anxietatea, respectiv atacurile de panică care nu au întârziat să apară, au început să se manifeste în momentul în care am simțit că se pune foarte mare presiune pe mine. Eu puneam presiunea asta pe mine într-un context cu niște oameni, cu cântatul. Era o situație pe care eu o vedeam ca pe o mare oportunitate, așa mi-a fost și prezentată și eu atunci puneam foarte mare presiune pe mine ca oamenii de lângă mine să fie mulțumiți.
Așa a început toată criza asta de anxietate la mine. Presiune a fost și din partea oamenilor, fără ca ei să intenționeze, sunt convinsă, dar eu așa am simțit, așa vă spun. Astfel s-a creat acest buton care e foarte ușor de apăsat. Se activează de fiecare dată când eu încep să mă stresez pentru ceva. O simt așa cum ia de la stomac și nu e bine. Dar de data asta pot să controlez, pentru că eu știu din ce cauză e, știu cum se manifestă și nu mă mai sperie. Frica asta nu se manifestă doar la nivel de gând, începe inima să îți bată accelerat, începi să respiri necontrolat, te strici la stomac, se întâmplă niște lucruri atunci când te apucă criza de anxietate. Atunci e foarte important să înveți să respiri”, a povestit Theo Rose pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc