Radu Mușetescu a fost condamnat, recent, în dosarul în care a fost acuzat că a tras țepe în numele Antoniei, pentru a face bani, la un bal al bobocilor organizat de un colegiu din Tg. Mureș. Astfel, prin contopirea pedepselor, impresarul condamnat la nouă ani de pușcărie a mai primit câteva luni, prelungindu-și sejurul pe banii contribuabililor, la Penitenciarul Rahova.
articolul continua dupa recomandari
Din cauza lui Muşetescu, Antonia a fost nevoită să dea declaraţii în faţa procurorilor, deoarece impresarul a tras o ţeapă de zile mari, folosindu-se de numele artistei. Astfel, Antonia a dat o declaraţie de martor în dosarul în care Muşetescu era judecat pentru înşelăciune, la cererea reprezentanților unui colegiu din Tg. Mureş. Reprezentanţii colegiului respectiv l-au acuzat pe impresar că a încasat câteva mii de euro în numele Antoniei, pentru ca artista să cânte la un bal al bobocilor. Conform anchetatorilor, fapta a avut loc în 2014, însă dosarul a ajuns abia în 2017 pe masa judecătorilor, iar Antonia a fost nevoită să dea explicaţii, pentru a demonstra că nu a fost complicea escrocului.
În 2014, Radu Muşetescu a fost arestat, alături de un prieten, ambii fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat două studente. În documentele de la dosar se menţiona faptul că percheziţia de la domiciliul lui Muşetescu s-a efectuat pentru "ridicarea de probe biologice, a prezervativelor folosite aruncate pe geam, respectiv lângă pat de către autori, a telefonului mobil în care sunt stocate înregistrările cu momente din actele sexuale întreţinute cu victimele". Ulterior, Radu Muşetescu a fost condamnat la nouă ani de închisoare, în timp ce complicele său a primit 11 ani şi patru luni de pușcărie.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc