Zed, de la sărăcie la o viaţă în lux. Cum a ajuns să aibă succes

 

Contrar așteptărilor multora, Zed a pornit de jos și a trebuit să se adapteze în situații dificile încă din copilărie. Supranumit „regele șoselelor”, milionarul a dezvăluit cum a fost, de fapt, viața lui, la început. Părinții lui au plecat cu o valiză în Austria și au fost nevoiți să-și construiacă viața de la zero.

Povestea de viață a familiei lui și a lui, în mod implicit, este demnă de scenariul unui film. Ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă vizită în Austria, s-a transformat în ședere pe viață pentru ZED și familia lui.

Se pare că părinții lui nu au mai putut pleca din Austria, pentru că nu li s-a înapoiat pașaportul, fiind nevoiți să-i aducă pe ZED și fratele lui alături de ei. Astfel, au început o nouă viață cu ceea ce aveau în valiza pe care o luaseră cu ei inițial.

„Sunt născut în Brașov. Am plecat la 7 ani în Austria. Părinții mei au plecat înaintea mea, am rămas eu cu fratele meu în Brașov. După 6 luni am reușit să plecăm și noi. Așa a fost să fie, nu a fost planul. Părinții mei au plecat în vizită la mătușa mea. (...) În momentul când au ajuns în Austria, ei au trebuit să predea pașapoartele, ca să nu rămână acolo, ca garanție. Nu le-au mai primit înapoi. Au fost trimiși din loc în loc. (...) Părinții mei nu au avut bani, cum crede toată lumea. Ei au plecat în Austria cu un geamantan, care a avut alt geamantan în el. Super zero!”, a dezvăluit Zed, la podcastul Plus Auto Show.

„Mie îmi place să ajut, îmi place ca oamenii în jurul meu să se simtă bine și oricine are de-aface cu mine să primească ceva. Chiar dacă iau ceva, să dau mai mult în plus”, a mai spus milionarul.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest