"Căsnicia lui Victor pot să spun că este foarte în siguranță!" Asta spunea Anda Adam în urmă cu ceva timp. Dar oare e adevărat? Să ne amintim ce declara vedeta în urmă cu doar patru luni de zile.
articolul continua dupa recomandari
“Între mine și Victor există o relație de amiciție așa cum cred că ar trebui să existe între niște oameni care au stat 6 ani împreună și ne-am mai întâlnit pentru că mai aveam lucruri care ne legau. Căsnicia lui pot să spun că este foarte în siguranță! Pot să o asigur pe Bianca că nu are niciun motiv de îngrijorare”
Gurile rele spuneau că între cele două femei din viaţa lui Victor Slav era o mare rivalitate şi că ori de câte ori aveau ocazia, cele două vedete se copiau una pe alta.
“Cu Bianca nu am avut niciodată nicio rivalitate! Noi nu suntem rivale! Noi nu am avut niciodată nicio discuție, nicio ceartă, niciun scandal! Și nici nu cred că avem vreun motiv”
Acum patru luni, cântăreaţa era decisă să îşi vadă de viaţa ei fără ca Victor să facă parte din ea.
“A trecut deja 1 an și ceva de când nu mai am nicio legătură cu Victor și sincer aș vrea ca lumea să rețină că nu mai suntem îmrepună că el are drumul lui, că în momentul de față este un bărbat însurat, că eu am drumul meu! Că fiecare a luat-o pe un alt drum dar că am rămas în relații civilizate așa cum mi se pare normal să rămână doi oameni”
Totuşi inevitabilul s-a produs, iar Bianca scoate la suprafaţă mai multe discuţii telefonice între solistă şi prezentatorul de la meteo. Dacă artista era sau nu sinceră în declaraţiile de mai sus vom vedea în viitorul apropiat.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc