Copiii vedetelor, devoratori de bani!

 

Trăiesc o viaţă ca-n poveşti! Nu sunt personaje din basm, ci copii de vedetă care se bucură de banii şi faima părinţilor cât de mult pot

Au părinţi cu bani, faimă şi relaţii care să le deschidă cât mai multe uşi. Este vorba despre copiii vedetelor care se bucură de o viaţă lipsită de griji şi supărări. Conduc maşini de ultimă fiţă, se afişează cu haine de firmă şi sparg bani, de dimineaţă până seara.

Mai mult, unii profită de statutul pe care îl au şi îşi fac de cap fără să se gândească că ar putea să le afecteze imaginea părinţilor.

Un exemplu bun este Vlăduţ Stoican, fiul Niculinei Stoican, pe care cântăreaţa l-a trimis la studii în străinătate ca să facă om din el. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. În timp ce mama plânge de dorul lui acasă, junele se sparge în figuri prin cluburile din Austria.

Am ajuns şi la familia Borcea. Patrick, băiatul cel mare al milionarului, este prea tânăr şi foarte neliniştit. Chiar dacă abia au trecut doi ani de când Patrick şi-a făcut buletinul, băiatul a dat deja de gust vieţii de noapte, din Bucureşti. Fiul fostului acţionar de la Dinamo, se rupe în figuri în cluburile de noapte din Capitală fără să se uite la bani. Funcţionează pe principiul fără număr, că doar are tati de unde!

Un alt băieţel de bani gata este Fulgy care, face ce face, şi ajunge tot timpul în atenţia publicului. Băiatul Clejanilor îşi schimbă iubitele de la o zi la alta şi, mai mult, este foarte pretenţios când vine vorba despre femeile de lângă el. Tânărul s-a afişat pe site urile de socializare cu partenere alese pe sprânceană.

Să nu uităm de sora lui Fulgy, frumoasa Margherita care se perindă în lume cu haine scumpe şi sclipicoase. Fiica Clejanilor nu se uită, niciodată, la bani când dă iama în magazine pentru haine, încălţăminte sau poşete. Să nu mai vorbim de bijuteriile vedetei. Cântăreaţa iubeşte cerceii şi lanţurile cu mult sclipici sau pietre preţioase.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest