Cum să păstrezi o siluetă de invidiat

 

Toată lumea îşi doreşte o siluetă de invidiat, cel puţin în cultura socială modernă, promovată prin toate canalele media. Majoritatea informaţiilor în acest domeniu pun accent pe, cum să slăbim şi să atingem acea siluetă, dar prea puţine ating subiectul menţinerii acesteia, care de cele mai multe ori este mai grea decât slăbirea iniţială. Deci, ai reuşit să îţi atingi acel obiectiv de kilograme şi forme mult dorite ale corpului, ce faci în continuare?

Alimentaţie

Cel mai important aspect pe care trebuie să-l aveţi în vedere este alimentaţia. Aici, fără să fim exhaustivi, ar trebui să ţineţi cont de:

  • Planificarea meselor. Un program de mese bine stabilit, care să cuprindă mese principale şi gustări (3 principale, 1-2 gustări), are un rol foarte important în ţinerea sub control a poftelor, a saţietăţii şi astfel rezultă un control mai eficient asupra siluetei.

  • Raport caloric optim. Pornind de la nevoile de bază ale organismului, denumit metabolism bazal, care, în general, este de 1200 kcal la femei și 1800 la bărbaţi, adăugaţi consumul energetic pe care îl aveţi peste zi, în funcţie de cât de activi sunteţi, ca persoane şi o să rezulte necesarul dumneavoastră caloric pentru o zi. În funcţie de acesta vă puteţi redimensiona porţiile alimentare şi alege alimentele pentru a vă încadra pe cât posibil în acest necesar stabilit. Astfel veţi reuşi să nu mâncaţi mai mult decât aveţi nevoie. Nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă într-o zi aţi depăşit acele cifre, gândiţi aceste calcule în perspectiva unei săptămâni şi astfel nu vă veţi mai simţi legaţi de niște calcule în permanenţă.

  • Echilibru şi diversitate. Nu ştiu câte persoane ar putea să trăiască mulţumite doar cu 4-5 alimente pe care să le consume în permanență. Este foarte important să existe o diversitate cât mai mare de produse în alimentaţia noastră, să consumăm cât mai multe legume, atât proaspete, cât şi gătite, fructe diverse, consumate cu moderaţie, proteine de calitate care să provină atât din surse animale, cât şi vegetale, grăsimi sănătoase din seminţe, oleaginoase, peşte gras, carbohidraţi de calitate, cereale integrale. Iar în această diversitate de alimente trebuie să găsim acel echilibru optim pentru silueta noastră, pentru că nici un exces, de orice fel ar fi el (în plus, sau în minus) pe termen lung nu face bine organismului nostru şi implicit siluetei pe care ne-o dorim. 

Suplimente alimentare

În completarea întrebării din titlu, pe lângă o alimentaţie sănătoasă, suplimentele alimentare sunt un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele şi cu stratul adipos, care de multe ori se încăpăţânează să nu dispară.

Astfel din multitudinea de produse ce au inundat această piaţă, vă puteţi îndrepta atenţia, în dezideratul dumneavoastră de a vă păstra silueta dorită, spre suplimente alimentare de genul celor denumite arzătoare de grăsimi (fat burner), a complexurilor de vitamine şi minerale, a aminoacizilor esenţiali.  Această scurtă enumerare este doar pentru a vă forma o idee generală asupra suplimentelor pe care să le utilizaţi. Este indicat să aprofundaţi informarea în acest domeniu pentru rezultate mai bune.

Activitatea fizică

Cum am precizat şi puţin mai sus, în fiecare zi avem un consum energetic rezultat din metabolismul bazal şi necesarul energetic pentru restul activităţilor. Deci în funcție de cât de activi fizic sunteţi pe parcursul zilei, cu atât mai multe calorii va consuma organismul dumneavoastră. Astfel că trebuie să vă asigurați că sunteți în permanență ceva mai activi prin: 

  • Antrenamente organizate,  

  • Plimbari dese în natură,

  • Mers pe jos sau cu bicicleta la serviciu,

  • Urcarea pe scări în loc de lift.

Acestea sunt doar câteva exemple de cum aţi putea deveni mai activi, dar lista poate fi mult mai mare şi ţine doar de voinţa şi dorinţa dumneavoastră de a vă păstra o siluetă de invidiat şi o sănătate de fier.

Viaţa noastră nu trebuie să însemne o luptă permanentă cu kilogramele în plus, ci mai degrabă o sumă de obiceiuri, atât alimentare cât şi de altă natură, care să ne transforme atât la nivel corporal cât şi mental şi astfel să devenim mai fericiţi şi mai împăcaţi cu noi înşine, în corpul pe care ni-l dorim.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest