Imobilele se pot vinde în lipsa unui certificat energetic? (p)

 

Certificatul energetic pentru clădiri (certificatul de performanță energetică) este un document legal, tipărit, care ne arată care este performanța energetică a unui imobil sau a unei părți care poate fi utilizată independent (apartament, de exemplu) dintr-un imobil.

Acest document poate fi elaborat doar de către specialiști atestați numiți auditori energetici.

Acești specialiști pot avea două grade profesionale: gradul I (cel mai înalt) și gradul II (pot elabora certificate energetice doar pentru imobile cu rol rezidențial: case și blocuri de locuințe).

Legislația în domeniul certificatului energetic

Legislația în domeniul certificatului energetic se bazează în principal pe Legea nr. 372 din 2005 privind performanța energetică a clădirilor.

Prevederile acesteia au fost modificate și completate prin diverse alte prevederi legale:

Legea nr. 159 din 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor;

Ordonanța Guvernului României nr. 13/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor;

Legea nr. 101/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.

 

Comercializarea imobilelor fără certificat energetic

Legea nr. 372 din 2005, modificată și completată precizează faptul că un contract de vânzare-cumpărare încheiat în lipsa acestui document este supus nulității relative, potrivit prevederilor Codului civil, putând fi atacat în instanță.

În plus, încă din faza de anunț imobiliar este necesar acest document, anunțurile trebuie să conțină precizări privind performanța energetică:

clasa energetică;

consumul total specific de energie primară;

indicele de emisii echivalent CO2;

consum total specific de energie din surse regenerabile.

Pentru ce categorii de imobile este necesar certificatul energetic?

Acest act este obligatoriu să existe pentru majoritatea categoriilor de imobilele care se vând, închiriază sau se renovează major, precum și pentru cele noi:

imobile cu scop rezidențial - colectiv sau individual;

birouri;

de învățământ (școli, grădinițe etc.);

imobile din sănătate (spitale, clinici etc.);

hoteluri și restaurante;

destinate activităților sportive;

comerț (spații comerciale);

imobile cu alte funcțiuni.

Există și imobile care se pot vinde în lipsa unui certificat energetic?

Pentru clădirile în construcție, care se vând înainte de recepția la terminarea lucrărilor nu este nevoie de certificatul energetic, dar vânzătorul va oferi cumpărătorului informații în vederea evaluării performanței energetice a clădirii, cuprinse în documentația tehnică a acesteia, urmând ca la recepția la terminarea lucrărilor să se elaboreze certificatul energetic.

Există câteva categorii de imobile pentru care nu este necesar acest act:

clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;

clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;

clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;

clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;

clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest