Lavinia Pârva este îndrăgostită lulea de Ştefan Bănică Jr.! "Chiar suntem pe aceeaşi lungime de undă"

 
+2 click pentru
galerie

Lavinia Pârva este în culmea fericirii de când are o relaţie cu Ştefan Bănică Jr. Cântăreaţa a povestit că trece printr-o perioadă înfloritoare atât pe plan persoanal, cât şi pe plan profesional.

"Sunt foarte bine, adică îmi văd de treabă şi sunt fericită, adică a fost o perioadă care a trecut şi acum lucrurile şi-au intra în normal, în normalitate. Sunt lucrurile noastre intime şi trebuie să le ţinem acolo unde trebuie să fie. Nu m-am despărţit de Ştefan, a fost doar un zvon. Uneori mai şi gătesc, nu am vut reproşuri în sensul ăsta. Mi-ar face mare plăcere să îl iniviţi odată te Ştefan şi să îi pui întrebările astea pentru că eu aş sta în faţa  televizorului ochi şi urechi pentru că şi pe mine mă interesează să aud, ce mâncare îi place, ce nu îi place. În mometul în care îţi doreşte neapărat lucrul ăsta, te poţi face şi neobservat, crede-mă pe cuvânt. Chiar suntem pe aceeaşi lungime de undă. Mi-e întodeauna mi-a plăcut să stau lângă oameni de la care am ce învăţa. Ştefan este cu siguranţa omul, de la care am foarte multe de învăţat, " a mărturisit Lavinia Pârva, în emisiunea "Acces Direct", de la Antena 1.













⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest