articolul continua dupa recomandari
Ziua de bilanț a etapei cu numărul patru Asia Express a trimis aseară, pe Antena 1, trei echipe în cursa pentru ultima șansă din Cappadocia. Ca de obicei, clasamentul a jucat un rol vital, căci Connect-R și Shift şi Eliza și Cosmin Natanticu, ultimele două echipe ajunse la Irina Fodor au intrat automat în cursa ultimatum, iar o a treia, formată din Maria Speranța și Adriana Trandafir, s-a alăturat în urma voturilor.
Connect-R și Shift au fost ultima echipă ajunsă la Irina, motiv pentru care soarta lor în competiție a stat doar în culoarea diamantului din cutia securizată. Din păcate, acesta a fost roșu, iar parcursul celor doi pe Drumul Împăraților s-a oprit aseară, la finalul etapei cu numărul patru al celui mai dur reality-show.
„Concursul este foarte dur, foarte real. Ne-a părut rău că nu mai stăm, dar e corect. Când am văzut piatra roșie, mi-am adus aminte de motivul pentru care am venit eu aici, și anume să câștig o inimă nouă. În ultimii 20 de ani nu am fost niciodată mai aproape de Dumnezeu așa cum am fost în Asia Express. M-am atașat foarte tare de toți oamenii de aici și mi-a fost foarte greu să îmi iau la revedere de la ei. Îmi doream să fiu acasă, dar nu aș fi vrut să ies din jocul acesta, din etapa asta a vieții mele”, a mărturisit Connect-R cu ochii în lacrimi. Shift s-a declarat extrem de mândru și recunoscător pentru aventura pe care a trăit-o alături de Connect-R pe Drumul Împăraților. „Suntem recunoscători că am reușit să vă facem să râdeți și că ne-ați susținut pe tot parcursul la Asia Express”, a scris Shift pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc