Mihai Morar, declaraţie de dragoste, în direct! Le-a făcut o urare superbă fiicelor sale/ FOTO

 
+3 click pentru
galerie

Vizibil emoţionat, Mihai Morar le-a făcut o urare superbă, în direct, în cadrul emisiunii pe care o moderează de la Antena Stars. Gemenele Mara şi Cezara au împlinit 11 ani, iar mândru din cale-afară de cele două, prezentatorul a spus numai lucruri frumoase despre acestea, aşa cum era şi de aşteptat.

Mihai Morar şi-a declarat dragostea eternă, în timpul emisiunii „Răi da’ Buni”. Omul de radio o ţine numai în petreceri şi celebrări, mai ales că în urmă cu câteva săptămâni şi-a botezat şi cea de-a treia fiică, pe micuţa Roua.

„Voi știți că eu nu-mi aduc aminte dacă acum 11 ani am fost sau n-am fost seara la emisiune? Știu că la radio sigur n-am fost, că m-am dus la maternitate. A venit undeva la prânz Morar 1, adică Mara, și apoi la un minut distanță Morar 2, adică Cezara. Ele au stat 6 săptămâni în spital, până au ajuns la greutatea normală. Primele zile au stat în incubator și mi-am dat seama din prima clipă că n-au nicio legătură una cu cealaltă”, a spus Mihai Morar, la „Răi da Buni”.

Mihai Morar a postat pe instagramul său, un mesaj extrem de frumos în care şi-a exprimat toată dragostea şi mândria faţă de Mara şi Cezara. "Dragă Mara, Dragă Cezara, iubitele mele, e ziua voastră azi, aș putea să vă scriu atât de multe. Dar vreau doar să vă mai iau o dată, pe amândouă, în brațe, cât încă mai pot face asta, și să vă spun doar atât. Vă mulțumesc că de fiecare dată, fără excepție, când cineva vă cunoaște, îmi spune cât de cuminți și pline de bun simț sunt gemenele mele. Și de fiecare dată, fără excepție, când eu aud asta, ochii mi se umezesc și simt un gol în stomac. Îi mulțumesc mamei voastre pentru că, împreună (dar în primul rând ea) am pus asta mai presus de orice. “Nu mă așteptam ca niște copii de vedetă să aibă atâta bun simț” - am auzit asta zilele trecute despre voi. Vă mulțumesc că voi știți adevărul despre mine, iar “vedeta” e departe de adevărul meu. Voi îmi sunteți adevărul. Și, o să aflați asta când creșteți și mai mari: Adevărul este Iubirea. La mulți ani, iubirile mele! Cu ❤️❤️, Tati." a scris Mihai Morar pe instagram


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest