Otilia Bilionera este una dintre cele mai apreciate artiste din showbiz-ul românesc. Recent, artista a recunoscut că a trecut și prin momente dificile în viața sa și chiar a ajuns să fie victima depresiei. Vedeta a dezvăluit și motivul pentru care a ajuns să se confrunte cu asemenea stări.
articolul continua dupa recomandari
„Depresia mea a fost legată și de fostul management, de faptul că munceam mult și nu câștigam pe măsura efortului depus. Aveam probleme de sănătate din cauza stresului, a deplasărilor, a răcelilor pe care nu apucam să le tratez și din cauza relației în care mă aflam atunci, care nu mă făcea fericită. Toate astea au dus la o depresie care a durat un an de zile. Am urmat tratament antidepresiv și am făcut șapte luni de terapie, iar acum – mulțumesc lui Dumnezeu! – sunt bine, am reușit să depășesc acel moment. Le recomand celor care trec prin astfel de momente să apeleze la medicul specialist'' a spus aceasta pentru viva.ro
Artista a recunoscut că a suferit și din cauza prejudecăților celor din jur. Cu toate astea, Otilia a reușit să depășească momentele grele.
„Întotdeauna m-am lovit de prejudecăților celor din jur. Uneori, e bine să lași oamenii să creadă ce vor despre tine. Din punctul ăsta de vedere, nu am nevoie să demonstrez nimic nimănui'', a declarat Otilia.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc