Primăvara se lasă aşteptată! Temperaturile sunt în scădere

 

Nici urmă de primăvară!Când ne-am fi aşteptat şi noi la o fărâmă de soare şi la temperaturi mai generoase, iată că meteorologii nu vin cu veşti prea bune.

Cine a ieşit din casă azi-dimineaţă, cel puţin în Capitală, a simţit pe pielea lui frigul de afară. Cele mai ridicate temperaturi vor fi în vest. La Timişoara şi Oradea, meteorologii anunţă 12 grade, la Baia Mare 11, iar la Cluj-Napoca, Sibiu şi Galaţi 10.

La mare nu e vreme de plimbări. Constănţenii vor avea parte de doar 9 grade. Cu un grad mai puţin va fi la Drobeta Turnu Severin şi Bucureşti, iar în Braşov şi Iaşi maxima va ajunge la 7 grade.

Valorile înregistrate în Craiova şi Bacău sunt printre cele mai scăzute. Mercurul din termometre se va opri la 6 grade. Cei mai nefericiţi vor fi, şi astăzi, sucevenii. 3 grade Celsius.

Se pare că începutul de săptămână nu este prea grozav din punct de vedere termic. Totuşi să nu ne pierdem optimismul!


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest