Adevărul a fost spus! De ce au divorţat Alex Bodi şi Bianca Drăguşanu, de fapt: „Mă transform într-un tip agresiv”

 

Protagoniştii unui cuplu, cu adevărat, controversat, Alex Bodi şi Bianca Drăguşanu au decis să se despartă, dar de data aceasta, oficial, cu acte-n regulă. Astfel încât pe data de 10 martie, cei doi au semnat actele de divorţ. Iar dacă aveţi impresia că totul s-a încheiat pe cale amiabilă, vă înşelaţi! Aşa cum era de aşteptat, evenimentul a fost plin de scene parcă rupte din film, în care s-a lăsat cu telefoane aruncate pe geam şi furate.

Dar chiar şi aşa, multă lume s-a întrebat care a fost adevăratul motiv din cauza căruia au divorţat. Mai ales că cei doi au reuşit să depăşească obstacole grele, care ar fi destrămat alte cupluri, cu una, cu două. 

Iată că acum Alex Bodi şi-a dorit să clarifice cât mai multe informaţii care au apărut în presă, vizavi de divorţul dintre el şi Bianca Drăguşanu. Şi după cum am specificat mai sus, despărţirea definitivă dintre ei nu a fost deloc dulce, iar afaceristul a povestit de ce s-a lăsat cu scandal la notar.

„Totul a pornit de la dorința Biancăi de a se prezența la divorț cu doi bodyguarzi. Zice că era mai în siguranță așa. La divorț te prezinți cu soțul sau soția. Nu ai împărțit patul cu altcineva, nu ai petrecut timp cu altcineva... de acolo a pornit tensiunea. M am simțit deranjat pentru că a început să mă filmeze când m-am adresat ei pe un ton diferit. Sunt convins că știa că mă va deranja.”

Şi dacă pe asta a lămurit-o, haideţi să vedem ce spune despre realul motiv al despărţirii de blondină! Alex Bodi a recunoscut că i-a dat muuulte motive Biancăi să fie geloasă, iar din cauza neînţelegerilor şi a faptului că nu reuşeau să ajungă la un consens, afaceristul se transforma din „pâinea lui Dumnezeu” în „Hulk”.

„Eu i-am dat niște motive să fie geloasă și am recunoscut. Era o chestie că orice se întâmplă, nu se putea uită. Noi n-am avut motive solide sau certuri din senin. Am avut și momente frumoase. Relația noastră nu a fost clădită pe tensiuni. Treceam peste doar temporar. Regret că mă transformăm din omul blând într-un tip agresiv, o jigneam... Nu va gândiți că din partea ei a fost totul lapte și miere”, a mai spus Bodi. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest