Anda Adam, despre divorțul de Sorin: „Nu sunt de acord cu un mariaj doar de dragul copilului”

 

După ce s-a tot vehiculat că Anda Adam și soțul ei, Sorin, se află la un pas de divorț, din cauza neînțelegerilor care domnesc în casa lor, vedeta a decis să dea cărțile pe față și să vorbească despre ce se întâmplă în mariajul său sale, de fapt.

În ultimele luni au tot existat zvonuri în showbiz, precum că Anda Adam va divorța de tatăl copilului ei, din cauza problemelor cărora nu le găsesc nicio soluție. Potrivit surselor din presă, certurile dintre cei doi au apărut în urmă cu un an, atunci când Sorin a fost condamnat la închisoare pentru trei ani, după ce a falsificat carduri bancare. Acesta și-a recunoscut faptele în fața instanței și și-a dat în vileag partenerii, cu condiția de a fi pedepsit cu suspendare.

Tot atunci, Anda Adam a trecut prin momente cumplite, după ce s-a trezit cu mascații la ușă cu un mandat de percheziție pentru a intra în posesia cardurilor cu pricina. După toate evenimentele neplăcute, soțul blondinei a rămas fără niciun ban, fiind nevoit să se deplaseze săptămânal la Constanța, pentru a da cu subsemnatul, moment în care au început certurile și reproșurile între ei.  

Anda Adam divorțează sau nu?

Anda Adam consideră că toate speculațiile legate de un posibil divorț, între ea și soțul ei, au apărut din cauza certurilor pe care le-au avut în timpul izolării, certuri care au fost cauzate de lipsa de activitate. Artista a explicat că nu și-a dorit să comenteze zvonurile apărute în presă, pentru a nu da curs altor știri fără fundament.

„Oamenii se mai și ceartă, nu au mereu aceleași păreri. Sursele ar putea fi un vecin care a auzit o discuție în contradictoriu, noi stând la bloc. În această perioadă de izolare, cred că toată lumea a fost mai tensionată: toată ziua în casă, copilul nu are activitate, deci a fost ușor să apară anumite știri nefondate pe care nu am vrut să le comentez, tocmai pentru a nu crea alte știri pe mai departe.” a spus Anda Adam pentru viva.ro.

Mai mult de atât, artista a mărturisit că ar fi capabilă să ierte infidelitatea partenerului, de dragul familiei, însă doar dacă bărbatul ar fi avut motive întemeiate să recurgă la așa ceva. În schimb ce nu ar face niciodată Anda Adam în căsnicie, ar fi să stea alături de soț, doar de dragul copilului, fără ca sentimentele dintre ei să mai existe.

„Când părinții nu se înțeleg și trăiesc într-o energie negativă, îi vor face rău copilului și el va ajunge, ulterior, să aleagă un partener pe modelul lucrurilor văzute în casă. Nu sunt de acord să stai într-o căsnicie doar pentru binele copilului, deoarece, în fapt, îi faci un rău. E total greșit să stai într-o relație de teamă că oamenii vor vorbi despre despărțirea ta. Copilul poate fi influențat pozitiv cu doi  părinți despărțiți, dar cu o relație de respect și prietenie, din care cel mic va lua lucrurile pozitive, constructive.” a mai spus vedeta, pentru sursa menționată anterior.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest