Andreea Raicu a oferit detalii despre relația pe care o are cu foștii iubiți celebri. Vedeta a trăit frumoase, dar și controversate povești de iubire cu anumiți bărbați din showbiz, iar acum a dezvăluit cum se înțelege cu aceștia.
articolul continua dupa recomandari
Andreea Raicu este una dintre cele mai frumoase femei din lumea mondenă românească, astfel că nu este de mirare că a reușit să fure inimile multor bărbați. Printre ei se numără și Cristi Chivu cu care a avut o relație la vârsta de 23 de ani, cu Tudori Chirilă, cu care a avut parte de o poveste controversată, presărată cu împăcări și despărțiri, dar și cu Horia Tecău, de care s-a despărțit ulterior din cauza distanței.
Chiar dacă în ultimii ani, Andreea Raicu și-a ținut viața amoroasă departe de ochii curioșilor, iată că acum a vorbit despre relația pe care o are cu foștii parteneri, satsfăcând una dintre cele mai mari curiozități ai celor care o urmăresc.
Potrivit spuselor sale, ca să te înțelegi bine cu o persoană cu care odinioară ai împărțit o fărâmiță din suflet, este nevoie de foarte multă maturitate, calitate pe care vedeta o deține din plin.
''Cred că este posibil atunci când te împaci cu ce s-a întâmplat și îți dorești să ai un om cu care ai împărțit o perioadă importantă, care te cunoaște și cu care te respecți și ai aceleași valori. Este nevoie de multă maturitate să înțelegi dacă vrei asta și dacă îți face bine și puteți crea o relație sănătoasă și onestă. Și dacă aduci plus valoare vieții tale'', a scris Andreea Raicu pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc