Care este cel mai mare regret al Simonei Halep pe plan personal: „Este singurul vis care nu mi s-a împlinit”/ VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Simona Halep are tot ce şi-ar putea dori cineva! Este una dintre cele mai apreciate sportive la nivel mondial, are conturile pline, nu duce lipsă de nimic, dar cu toate acestea nu este fericită pe deplin! Motivul?

Chiar dacă a preferat să îşi ţină viaţa personală departe de lumina reflectoarelor şi să nu ofere foarte multe detalii în ceea ce priveşte viaţa de familie, iată că acum a vorbit cu sinceritate despre cea mai mare dorinţă a sa, fiind în acelaşi timp, şi cel mai mare regret.

Simona Halep trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Toni Iuruc de ceva timp, dar doar în vara anului trecut, au decis să facă totul public. De atunci, cei care o apreciază pe sportivă au asaltat-o cu întrebări despre viaţa de familie şi dacă dorinţa de a-şi clădi propriul cămin o va face să renunţe la tenis.

Astfel că Simona Halep a dat şi răspunsurile! Câştigătoarea de la Wimbledon a mărturisit că deşi are tot ce îşi doreşte pe plan profesional, încă nu se simte împlinită pe cel personal. Sportiva îşi doreşte să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii pe care să îi răsfeţe, iar după ce aceste lucruri vor prinde contur în viaţa ei, va renunţa şi la tenis atunci când va simţi că este timpul.

„Legat de profesie toate mi s-au îndeplinit, iar personal o să o spun, chiar dacă vor apărea un milion de articole pe această temă: singurul vis care nu mi s-a îndeplinit încă este să mă mărit. O să se întâmple într-o zi, dar nu cum spune presa, că eu în fiecare lună mă mărit. Asta mi-a mai rămas de îndeplinit şi, bineînţeles, să devin mamă”, a mărturisit campioana de la Wimbledon, potrivit tiebreak.ro.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest