Carmen Brumă, declaraţii după ce s-a spus că a leşinat la un eveniment monden! "Toată lumea a exagerat" VIDEO

 

Carmen Brumă a fost centrul atenţiei la un eveniment monden! Şi nu doar prin alegerea vestimentară extrem de curajoasă, ci şi prin incidentul cu care i-a speriat pe toţi. După ce s-a vehiculat în presă, că ar fi leşinat şi ar fi fost tranportată de urgenţă, la spital, vedeta a decis să facă lumină în acest caz, aşa că a oferit primele declaraţii despre situaţie, pentru Antena Stars.

Odată cu intrarea în localul de fiţe, Carmen Brumă a reuşit să capteze atenţia tuturor din jurul ei! Vedeta a îmbrăcat o rochie identică cu cea purtată de actriţa Mireille Danc, în capodopera cinematografică franceză „Marele blond cu un pantof negru”. Piesa vestimentară i-a flatat silueta tonifiată şi suplă, iar celebra nutriţionistă a făcut ravagii în încăpere. Rochia de culoare neagră, mulată, cu un decolteu generos la spate fiind de senzație.

Chiar dacă şi-ar fi dorit sa atragă atenţia, doar din acest punct de vedere, Carmen Brumă a avut parte şi de un incident mai nefericit. Vedeta a infirmat zvonurile precum ar fi fost dusă de urgenţă la spital, lucrurile nefiind atât de grave.

„A chemat cineva ambulanţa, am avut o uşoară stare de ameţeală, nu am fost la niciun spital, am fost la mine acasă. Pe fondul unei oboseli, m-am simţit uşor ameţită. Lucrul acesta a fost remarcat pentru s-a întâmplat în timp ce dădeam un interviu, în direct. Toată lumea a exagerat. (...) Eu m-am dus, m-au verificat şi mi-au spus că e totul în regulă. Dacă nu era totul în regulă, nu mă lăsa ambulanţa să plec de nebună acasă. E totul în regulă. Nu m-am dus de una singură la niciun spital” a spus Carmen Brumă, în exclusivitate pentru Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest