Asta da, combinaţie! Cine se aştepta să îi vadă pe Cătălin Botezatu, Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi, laolaltă? Iată că ziua de naştere a creatorului de modă i-a unit pe cei trei, în cadrul unei petrecere cu fast, care a avut nici mai mult, nici mai puţin de 100 de invitaţi.
articolul continua dupa recomandari
Catălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu au format un cuplu de senzaţie, în urmă cu câţiva ani. Poate că nu la fel de plin de controverse, ca cel cu Alex Bodi, dar la fel de mediatizat. Tocmai de aceea, nu mică a fost mirarea celor din jur când i-au văzut pe cei trei împreună.
Dar asta nu a fost nimic! Chiar dacă pe 3 decembrie, Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi trebuia să semneze actele de divorţ, nu numai că nu au mai făcut-o, ci s-au prezentat împreună, mai fericiţi ca niciodată la petrecerea aniversară dedicată lui Cătălin Botezatu. S-au pozat împreună, preţ de câteva minute au discutat, iar pentru că o aşa întâlnire nu putea trece neobservată, designer-ul a fost luat la întrebări, atât despre relaţia sa cu cei doi amorezi controversaţi, cât şi despre cum se înţeleg cu adevărat Bianca şi Bodi.
"I-am invitat împreună, noi ne avem foarte bine, indiferent cu cine ar fi Bianca, îi respect iubitul, soțul. Alex Bodi s-a comportat ireproșabil. Ne știm, el este client fidel al magazinului meu. Este un băiat educat, extraordinar, cu bun simț. Nu știu ce se întâmplă între ei și nu mă implic, fiecare știe ce are acasă", a declarat Cătălin Botezatu, potrivit Viva!
Radicală în divorţul de Alex Bodi
"Vreau să declar că vom divorța și că voi divorța, indiferent de părerea pe care o are el. Relația noastră s-a încheiat. Nu mai avem niciun subiect comun. S-a consumat tot ce există între noi." spunea Bianca Drăguşanu, în urmă cu puţin timp.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc