Ce spune Steliano Filip despre fosta lui soţie, după ce s-a cuplat cu Mario Iorgulescu

 

Steliano Filip, prima reacție după ce fosta lui soţie s-a cuplat cu Mario Iorgulescu. Bianca Marina și fiul şefului LPF au format un cuplu și acum opt ani, înainte ca tânăra să se căsătorească cu fotbalistul de la Dinamo, cu care are un copil. Bianca Marina şi Steliano Filip s-au căsătorit civil în anul 2017 şi au divorţat după patru ani de căsnicie și șapte ani de relație. Cei doi au împreună o fetiță, Anais. Bianca Marina a dat de înțeles că decizia lui Steliano Filip de a se converti la penticostalism a fost unul dintre motivele pentru care au decis să divorțeze.

Steliano Filip a declarat pentru SpyNews că îl interesează doar binele fiicei sale şi nu a comentat relaţia fostei sale soţii cu Mario Iorgulescu.

Mario Iorgulescu a declarat acum câteva zile la Antena Stars că își dorește un copil cu actuala sa parteneră de viață. „Sunt dispus să am grijă şi de ea şi de copilul pe care îl are cu Steliano. Îmi doresc foarte mult să fac un copil cu Bianca! Am ajuns la o vârstă în care m-am săturat să petrec, să mă distrez şi să îmi bat joc, să umblu din floare în floare, pentru că asta am făcut toată viaţa şi nu mai este cazul”, a declarat Mario Iorgulescu.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest