Cristi Chivu, mărturisirile care îți dau fiori: „A fost o accidentare care mi-a adus traume”

 

Când era pe culmile succesului, Cristi Chivu s-a accidentat chiar pe terenul de fotbal. Fostul căpitan al naţionalei a trecut prin momente cumplite, iar acest eveniment i-a marcat viaţa. La 4 ani după ce a agăţat ghetele în cui, a găsit puterea şi a vorbit despre accidentarea la cap. Atunci fotbalistul era la un pas să îşi piardă viaţa!

"După ce m-am operat la cap, n-am mai fost același om. Nu mai aveam cum să fiu ca înainte. A fost o accidentare care mi-a produs traume.", a declarat Cristi Chivu, conform gazeta sporturilor.

Cu toate acestea, pasiunea pentru fotbal era mai mare decât orice! Aşa că fostul fotbalist a revenit pe teren. Atunci şi-a dat seama că îi paraliza toată partea stângă când încerca să lovească mingea cu capul. 

"Mi-am pierdut pentru totdeauna sensibilitatea la degetele mâinii stângi", a declarat Cristi Chivu, conform gazeta sporturilor.

 Acel moment i-a marcat viaţa pentru totdeauna. Cu toate acestea nu s-a dat bătut! Din păcate, lovitura la cap nu a fost ultima gravă suferită pe terenul de fotbal, ci una la picior, care i-a pus mai repede cap carierei şi l-a obligat să se retragă şi de la naţională.

"Mi-era greu să mai continui. Nu mai puteam ajuta cu nimic. După prima intervenţie, lucrurile nu s-au rezolvat. După a doua, nici atât, deşi ulterior am jucat şase luni fără gascia plantară şi durerile erau groaznice. Plângeam pe teren!", a declarat Cristi Chivu, conform gazeta sporturilor. Toate detaliile le vezi în video de mai jos.

Sursa foto: Facebook


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest