Cristian Boureanu, reținut de Poliție! Ce riscă fostul politician, după ce și-ar fi bătut fiica

 

Un scandal de proporţii a avut loc în această după amiază în nordul Capitalei, în care a fost implicat fostul politician Cristian Boureanu. Se pare că şi-a fi agresat fiica şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei.


Avocatul Artin Sarchizian a intervenit la ”Star News”, unde a vorbit despre ce ar putea să i se întâmple fostului politician, dacă se va dovedi că a agresat-o pe fiica lui, Ioana.

Fie să fie o exagerare a fetei și într-un moment de nervozitate să facă nișlte declarații nereale și să scape fără să sancționeze domnul în cauză. Dacă s-a întâmplat acea agresiune, altfel stă situația. Legea penală este extrem de aspră, căci vorbim despre violența în familie. Se vorbește despre până la patru ani sau chiar cinci ani de închisoare, iar autoritățile au obligația să intervină. Se dorește a fi protejată victima. Trebuie să înțelegem, că în acest moment, nu este acceptată violența în familie și este vorba despre o toleranță zero. Se întâmplă de multe ori ca să exagereze copiii și, într-un moment de furie să facă astfel de declarații. O anchetă se impune a fi făcută”, a dezvăluit avocatul la Antena Stars.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest