Loredana Chivu este mândră din cale-afară de ultima investiție pe care a făcut-o, așa ca de ce să nu se și laude cu ea! Recent, fosta asistentă TV a suferit o intervenție de augmentare a sânilor și a optat pentru cele mai mari silicoane din țară, iar rezultatul este... exploziv!
articolul continua dupa recomandari
Loredana Chivu se numără printre cele mai tunate femei de la noi din țară, iar modul în care arată stă drept mărturie. Chiar și așa, blondina se simte extraordinar în pielea ei și nu se sfiește să își arate formele, ori de câte ori are ocazia. Așa cum s-a întâmplat și de această dată!
Fosta asistentă păcătoasă a îmbrăcat cel mai minuscul costum de baie și s-a lăsat fotografiată în ipostaze incendiare pe plajă. Silicoanele noi de două kilograme par că stau să explodeze în sutienul aproape inexistent, dar nici cu posteriorul nu ne este rușine!
A fost criticată dur pentru alegerea de a își schimba silicoanele
Imediat după intervenția de mărire a bustului, Loredana Chivu a fost pusă la zid de cei care o urmăresc, pentru alegerea făcută. Fanii i-au reproșat că are “sânii mai mari decât capul”, iar greutatea bustului o va cocoșa pentru toată viața.
Comentariile negative nu s-au oprit aici, iar un internaut i-a zis chiar că ”în curând intri în Cartea Recordurilor, și ai să o întreci pe acea femeie ce venea la tv spărgând orice doze cu bere, pepeni, cărămizi, cu sânii imenși…”.
Fosta asistentă nu s-a lăsat criticată și le-a răspuns rapid răutăcioșilor: „Ca idee arăt cum vreau și îmi place mie, nu cum ați vrea voi. V-am pupat”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc