De ce fetiţa Biancăi Drăguşanu şi a lui Victor Slav nu locuieşte cu niciunul dintre ei: „Mă emoţionează teribil”

 

Chiar dacă mariajul nu a rezistat, în urma poveştii de dragoste dintre Bianca Drăguşanu şi Victor Slav a rezultat o minunată fetiţă. Cei doi au păstrat legătura, de dragul micuţei, dar cu toate acestea Sofia locuieşte cu mama Biancăi. Motivul?

Victor Slav a vorbit deschis despre relația pe care o are atât cu fiica sa, cât şi cu Bianca Draguşanu. Micuţa Sofia locuieşte în prezent cu bunica sa, mama blondinei, deoarece se poate bucura mai mult de natură şi poate avea parte de o alimentaţie mult mai sănătoasă. Dar se pare că acest lucru nu va mai dura mult, dat fiind că Victor a mărturisit că va face grădiniţa la Bucureşti.

Mai mult de atât, pentru Victor, micuţa Sofia este lumina ochilor săi, astfel încât o vizitează cât de des poate, iar atunci când se întâlnesc au parte de foarte multe momente frumoase şi memorabile.

"Este incredibil și fascinant pentru mine cum un copil atât de mic poate fi atât de empatic. Există între noi o conexiune foarte puternică. Încerc să o văd cât de des pot și îmi permite timpul. Ea stă la bunica ei acum, așa că ori mă duc eu acolo, ori vin ele aici, destul de des. Aș prefera mai des, dar în momentul de față pentru ea este bine să locuiască acolo, deoarece nu există poluare, mănâncă sănătos, legume și fructe din curte. La grădiniță, va veni la București. Dar acum e în mediul perfect pentru dezvoltarea ei. Din ce am observat, se aplică vorba că fetele sunt mai apropiate de tați. Acum Sofia este mică, dar vorbim, povestim… Suntem foarte apropiați, vine către mine când are o problemă, mă percepe ca pe un protector și, recunosc, mă topesc de dragul ei, mă emoționează teribil." a povestit Victor Slav, potrivit viva.ro.

În cadrul aceluiaşi interviu pentru viva.ro, Victor Slav a vorbit şi despre nu a lăsat să intervină problemele din relaţiile amoroase, în relaţiile de prietenie. Prezentatorul TV a dezvăluit că mai presus de toate este respectul, motiv pentru care vorbeşte cu toate fostele iubite.

„Sunt un om civilizat, cu coloană vertebrală. Este de bun-simț ca, dacă am avut o relație cu cineva, dacă avem și un copil împreună, să ne respectăm. Dacă doi oameni nu mai sunt împreună, nu sunt vinovați cei din jur. Ne-am despărțit civilizat, am discutat deschis despre asta, avem un copil împreună care ne unește.”, a mai spus Victor Slav.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest