De ziua ei a avut parte de cea mai frumoasă surpriză! Pe lângă o petrecere pe care orice fetiţă şi-o doreşte, Maya a fost vizitată de Antonia, dar şi de o persoană cu totul şi cu totul specială!
”Când am fost la ea, a pus mâna pe burtică și a simțit cum se mișcă. A fost cea mai frumoasă senzație. Mă bucuram. Poate pare banal, dar pentru mine a fost frumos”, a dezvăluit Antonia.
Vizitele Antoniei la Maya sunt din ce în ce mai dese, iar artista nu putea lipsi la una dintre cele mai importante clipe din viaţa micuţei. Fetiţa a împlinit 6 ani, iar cântăreaţa a venit într-un suflet, cu braţele încărcate de cadouri.
Ba mai mult, Antonia i-a organizat fetiţei o petrecere de zile mari, de unde personajele preferate ale Mayei nu puteau lipsi.
Iar suprizele nu s-au oprit aici. Maya a fost vizitată şi de o altă persoană cu totul şi cu totul specială. Mama artistei a ţinut şi ea să-i fie aproape micuţei Maya.
Deşi radiază atunci când îţi strânge copiii la piept, fericirea Antoniei nu e completă.
”E ca și cum, se știu, se întâlnesc. Pe Dominic nu l-a cunoscut încă față în față și e puțin dureros și puțin greu și aș vrea să obțin chestia asta cât mai repede, pentru că uite , crește. E atât de aproape de el, dar totuși atât de, știi ce zic.”, a mai spus Antonia.
articolul continua dupa recomandari
V.M
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc