Delia va susține primul concert drive-in din România! Aplauzele vor fi înlocuite cu claxoane și flash-uri!

 

Nici pandemia nu o ține din loc pe Delia! Artista nu pierde ocazia și se reinventează de fiecare dată când situația o cere! Astfel că după ce starea de urgență cauzată de pandemia de coronavirus a afectat desfășurarea evenimentelor culturale, cântăreața a găsit o metodă inedită de a-și încânta live admiratorii cu noile piese lansate!

Delia va susține primul concert drive-in din România, la sfârșitul lunii mai! Din cauza dorului de scenă cauzat de perioada de criză prin care trece întreaga lume, artista s-a văzut nevoită să își dea întâlnire cu fanii ei, într-o manieră, cu adevărat, nebunească.

Cum se va desfășura concertul

Așa cum era de așteptat, concertul susținut de Delia va fi 100% live și va avea loc pe scenă, ca în cazul unui eveniment normal. Excepțiilor vor consta în faptul că cei prezenți se vor bucura de interpretarea artistei în propriile mașini, acolo unde sunetul va fi difuzat direct în sistemul audio al fiecărui autoturism, iar ca cei care au cumpărat bilete la concert să aibă parte de cea mai bună experiență, organizatorii vor avea grijă ca aceștia să se bucure de o vizibilitate cât mai bună prin prezența ecranelor video poziționate atât pe scenă, cât și în zona în care mașinile vor fi staționate, potrivit infomusic.ro

Face parte dintr-un turneu național

Astăzi la București, mâine în toată țara! Concertul nonconformist al Deliei va debuta la București, în parcarea Romexpo și face parte dintr-un turneu național.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest