Potrivit informaţiilor din presă, Cristi Borcea ar putea fi eliberat peste o săptămână. Fostul şef din Ştefan cel Mare a înaintat o cerere de eliberare condiţionată, din cauza unor probleme cardiace.
articolul continua dupa recomandari
Luni seară, Cristi Borcea a ajuns de urgenţă la spital, din cauza unor probleme cardiace. Fostul şef al lui Dinamo a solicitat eliberarea de urgenţă din închisoare. 10 aprilie va fi data primului termen al procesului, moment în care acesta află dacă cererea a fost respinsă sau acceptată.
Reporterii de la Spy News au aflat în exclusivitate ce anume s-a întâmplat cu fostul şef al echipei de fotbal Dinamo. Cristi Borcea a ajuns de urgență, luni seara, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, după ce a acuzat dureri în piept, astfel că a fost nevoie urgentă de intervenţia medicilor. Pentru că riscul de preinfarct era ridicat, a trebuit ţinut sub atentă observaţie.
Care este afecţiunea de care suferă Cristi Borcea?
Diagnosticul pus de medici acestuia a fost de extrasistole. Aceasta afecţiune reprezintă o contracţie a inimii care este diferită de ritmul normal. Cauza exactă este încă necunoscută, deşi pot exista câtiva factori care o declanşează precum: oboseala, stresul, nicotina, cafeaua sau tensiunea arterială ridicată.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc