Zici că a intrat în pământ! Se adânceşte misterul în jurul dispariţiei avionului malaezian cu destinaţia Beijing, care avea 239 de persoane la bord. De şase zile, operaţiunile de căutare nu dau niciun rezultat. Situaţia devine cu atât mai gravă, cu cât de la o zi la alta apar tot mai multe informaţii contradictorii.
articolul continua dupa recomandari
Avionul malaezian, dispărut sâmbăta trecută, ridică o muţime de semne de întrebare. Specialiştii americani afirmă că aeronava ar mai fi zburat patru ore după ce a dispărut de pe radar.
Mai mult, există informații potrivit cărora telefoanele pasagerilor dispăruţi încă mai sună atunci când familiile îi apelează.
Au apărut şi informaţii contradictorii. Autorităţile neagă acum faptul că aeronava ar fi fost detectată de radare, la câteva sute de kilometri de traseul normal, după cum au spus iniţial. Agenţia de Informaţii a Statelor Unite recomandă sa fie, totuşi, luată în calcul varianta unui act terorist, chiar daca Interpolul exclude această ipoteză.
Anchetatorii analizează şi declaraţiile unui martor care susţine că a văzut un obiect arzând pe cer, în estul Vietnamului. Deocamdată, nimeni nu poate spune cum de a fost posibil ca avionul să dispară fără urmă.
Între timp căutările continuă, zeci de nave, avioane şi elicoptere din 14 ţări, participă la operaţiuni.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc