Dorian Popa, adevărul despre relaţia cu Oana Zăvoranu! Sunt împreună sau nu: „Mă simt dator”

 

În ultima vreme, au apărut zvonuri în presă precum Dorian Popa şi Oana Zăvoranu ar forma un cuplu. Pentru că a vrut „să taie răul din rădăcină”, artistul a scris un mesaj prin intermediul căruia a lămurit lucrurile şi în care a spus tot adevărul despre ce se întâmplă între el şi focoasa actriţă!

Chiar dacă se cunoşteau de ceva timp, Dorian Popa şi Oana Zăvoranu au avut mai multe tangenţe, abia după ce au început filmările proiectului în care sunt implicați amândoi. Artistul a ţinut să precizeze că relaţia dintre el şi fosta lui Pepe este strict profesională şi nimic mai mult.

Totodată, Dorian Popa a mărturisit că personajele pe care trebuie să le joace, atât el, cât şi Oana Zăvoranu sunt extrem de apropiate, motive pentru care, pozele în care au fost surprinşi împreună, în ipostaze mai „tandre” sunt făcute pe platourile de filmare.

„Am tot văzut că circulă o veste conform căreia eu şi Oana Zăvoranu am forma un cuplu şi mă simt dator să infirm acest lucru. Eu şi Oana suntem doar colegi de platou în serialul “Sacrificiul”. Este adevărat că în noul sezon al serialului, “Alegerea”, rolurile noastre se intersectează mai mult decât până acum şi este posibil ca pozele făcute pe platourile de filmare să inducă în eroare.

Eu am o relaţie ce durează de mai bine de 7 ani de zile, iar Oana şi cu mine nu avem nicio altă relaţie în afară de cea de colegialitate. Mai mult de atât, profesionalismul pe care l-am deprins de la doamna Ruxandra Ion, ne impune să nu amestecăm munca cu viaţa personală.

Aş dori ca viaţa mea personală să fie respectată. Aşa cum mi-am obişnuit deja fanii şi prietenii, dacă voi avea ceva de anunţat o voi face eu, personal”, a declarat Dorian Popa.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest